Elevii devin ambasadori ai schimbării, prin proiecte de Educație Socială, M5, 2025, CNPGA Piatra-Neamț

 

În luna mai, elevii Școlii Gimnaziale Nr.11 (CNPGA Piatra-Neamț) au demonstrat că lecțiile de Educație Socială pot depăși granițele manualului și pot prinde viață prin implicare, empatie și inițiativă.

Pe 23 mai, două echipe din clasa a VI-a au susținut campanii educative pentru colegii lor mai mici, în cadrul orelor din Modulul al V-lea. 
 
Prima echipă a mers la clasa a III-a (îndrumată de doamna învățătoare Olăriu Alina), unde a desfășurat campania „Viața online – Click cu grijă!”. Prin jocuri și discuții interactive, elevii mai mici au învățat despre avantajele, dar și pericolele lumii digitale. Într-un mod prietenos și adaptat vârstei lor, „micii detectivi digitali” au fost încurajați să navigheze online cu responsabilitate.
 
A doua echipă a ajuns la clasa a IV-a (clasa doamnei director Asimine Carmen) cu un alt mesaj important: „Citește o carte!”. Activitatea a fost o adevărată pledoarie pentru lectură, evidențiind importanța cititului în dezvoltarea imaginației, a vocabularului și a gândirii critice. Atmosfera a fost una relaxată, cu mult dialog și entuziasm din partea celor mici.

La eveniment au fost sprezenți și practicanți ai Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț, oferind atenție și feedback colegilor mai mici.

Pe 27 mai, elevii clasei a V-a au continuat seria proiectelor educative cu o lecție profundă și actuală: „Cuvinte, nu pumni!”. Aceștia au susținut o activitate la clasa a IV-a în care au vorbit, prin jocuri de rol și exemple reale, despre gestionarea conflictelor prin comunicare, importanța alegerii cuvintelor în locul violenței și despre construirea unor relații bazate pe respect și empatie.

Aceste activități nu au fost doar exerciții de vorbit în public, ci adevărate lecții de viață. Elevii au învățat:

✔️ să comunice asertiv și să gestioneze emoțiile,
✔️ să-și asume roluri active în comunitatea școlară,
✔️ să fie toleranți, responsabili, și respectuoși,
✔️ și, nu în ultimul rând, să creadă că schimbarea începe cu ei.

De la receptori de informație, elevii au devenit creatori de conținut educațional și ambasadori ai schimbării. Cu fiecare activitate, și-au depășit emoțiile, au câștigat încredere în sine și au construit punți între generații.
 
Îi felicit pe toți elevii implicați, cadrele didactice coordonatoare și toți cei care au susținut aceste inițiative.
 
Împreună, construim o comunitate școlară mai conștientă, mai empatică și mai unită! 
 
Prof.Vasilescu-Apostol Ioan 



 

 

 

0 comments:

Trimiteți un comentariu

My Instagram